Sursa: http://isabelavs.blogspot.com

Isabela Vasiliu-Scraba, Olga Greceanu şi Părintele Arsenie Boca

Motto: “A tăcea şi a nu da adevărul pe faţă înseamnă a-l trăda” (Sf. Teodor Studitul, apud. arhim. Athanasie Dinca, M-rea Căldăruşani).

Dacă despre întâlnirea dintre părintele Benedict Ghiuş şi Olga Greceanu stau mărturie manuscrisele ei aflate în arhiva “Benedict Ghius” , despre întâlnirea ei cu “cel mai mare duhovnic al veacului trecut” (pr. N. Streza, Mărturii despre Părintele Arsenie Boca, Ed. “Credinţa strămoşască”, 2009, p.442) nu avem decât un mic indiciu strecurat de Părintele Arsenie Boca într-una din predicile sale de la Mânăstirea Prislop, unde fusese mutat de mitropolitul Nicolae Bălan (1882- 6aug.1955) ca să-l mai scape de prigoana mercenarilor ocupantului sovietic. Este destul de plauzibil să plasăm întâlnirea pictoriţei Olga Greceanu cu părintele Benedict Ghiuş în perioada celor câţva ani post-belici în care fratele Sandu Tudor (martir al închisorilor comuniste, călugărit în 1948 la M-rea Antim cu numele de Agaton) a organizat conferinţele aşa numitului grup al “Rugului Aprins”, grup de 17 persoane arestate zece ani după încetarea conferinţelor, în virtutea principiului de bază al injustiţiei comuniste: legea penală pedepseste retroactiv fapte, care la data săvârşirii lor, nu erau considerate ca infractiuni. Încă din 10 ianuarie 1945 directorul ziarelor “Adevărul” şi “Dimineaţa” (1) scria că “principiul neretroactivităţii” nu trebuie luat în seamă, fiind o “ficţiune juridică” (v. E. Socor în “Curierul”, apud. Gh. Vlăduţescu, Neconvenţional, despre filozofia românească, Bucureşti, 2002, p.175). La modul acesta cât se poate de limpede, comunistul E. Socor preciza chiar din timpul guvernarii generalului Nicolae Rădescu înfăţişarea aşa-zisei “legalităţi” în care “călăii harnici” ai Brigăzii Mobile acţionau nestingheriţi de nimeni din Comisia Aliată de Control, fiindcă aici “puterile occidentale delegaseră sovieticilor majoritatea competenţelor” (v. Vasile Valentin, în Dicţionar de istorie a României, Bucureşti, Ed. Meronia, 2007, p.97).

La Prislop, la o slujbă despre Învierea fiului văduvei din Nain, Părintele Arsenie Boca a făcut o referire la una dintre conferinţele Olgăi Greceanu din perioada Rugului Aprins (1945-1948) fără a o numi în mod explicit. Că este vorba de Olga Greceanu am putut constata după citirea manuscrisului nr. 830 - pe care celebra pictoriţă şi conferenţiară l-a incredinţat, împreună cu alte zeci de manuscrise, Părintelui Benedict Ghiuş (1904-12 iunie 1990). Manuscrisul nr. 830 a fost publicat de părintele Ignatie Grecu în volumul Olgăi Greceanu, Meditaţii la Evanghelii (2) pe care l-a îngrijit, confundând din păcate smerenia (anonimatului) cu responsabilitatea bunei editări care implică ieşirea din anonimat a celui care se ocupă de tipărirea unor manuscrise ascunse de urgia luptei de clasă a regimului comunist menţinut până în decembrie 1989 printr-o permanentă teroare. Fiindcă unul dintre nesperatele evenimente editoriale ale anului 2010 a fost chiar publicarea predicilor Olgăi Greceanu în volumul îngrijit de acest călugăr de la Mânastirea Cernica.

Prin editarea manuscriselor Olgăi Greceanu (1890-16 nov. 1978) la circa şase decenii după redactarea lor, cititorii au putut afla conţinutul celor 47 de predici ţinute prin bisericile bucureştene de autoarea romanului Pe urma paşilor Tăi, Iisus (Editura ziarului Universul, Bucureşti, 1940) care avea îngăduinţa a doi patriarhi, Nicodim Munteanu (1864-27 febr.1948) si Justinian Marina (1901- 26 marie 1977), să expună în biserici hermeneutica ei la Sfânta Scriptură.

La fel, evenimentul editorial care a marcat trecerea anului 2011 a fost - cu siguranţă - publicarea (după jumătate de secol!) a celor opt volume în manuscris aflate la Biblioteca Sinodului cuprinzând Dicţionarul biblic scris şi ilustrat de Olga Greceanu (3) pe 2230 de file, eveniment de care nu stim însă cine s-a putut bucura, dat fiind că preţul celor trei volume (vol. I, A-E; vol. II, F-M, vol. III, N-Z) este de 856,50 lei (cam 190 euro). Or, se ştie bine că pensia minimă, de cca 70 euro, o primesc atît de mulţi pensionari români, încât numărul acestora pare devenit “secret de stat”, pentru statisticile europene furnizându-se o cifră medie de 179 euro/lună care ar reprezenta media pensiilor plătite din bugetul României, ţară în care 51% din locuitori trăiesc în sate cu populaţia îmbătrânită.

Spre a fi ferit de confiscarea sa de către Securitate, manuscrisul cel voluminos al Dicţionarului biblic cuprinzând 500 de desene ale faimoasei pictoriţe şi 1400 de articole se pare că a ajuns la Patriarhul Justinian în 1963, când Benedict Ghius era fără de vină dupa gratii, din 1958 arestat în lotul lui Sandu Tudor (devenit ieroschimonahul Daniil), pe motiv că inainte cu un deceniu a purtat “discuţii antidemoctratice” în care “arătau că nici o schimbare omenească nu se poate face decât numai prin credinţă” (v. Radu Ciuceanu, Biserica ortodoxă sub regimul comunist, Bucureşti, 2001).

Pe aceleasi considerente au ajuns in Biblioteca Patriarhiei (la început prin filozoful Alexandru Dragomir, apoi printr-un preot de la Biserica Oţetari) cărţile de domeniul religiei cumpărate de filozoful Mircea Vulcănescu, asasinat în octombrie 1952 în închisoarea din Aiud, unde avea să fie omorât de iubitorii democraţiei populare şi ieromonahul Daniil de la Rarău, zece ani mai târziu.

In Meditaţii la Evanghelii (Ed. Sofia, Bucureşti, 2010) s-au publicat treizecişişapte de predici ale Olgăi Greceanu păstrate de Părintele Benedict Ghiuş şi zece predici rămase în arhiva Olgăi Greceanu. Manuscrisul nr. 830 poartă titlul Cele trei învieri şi explicaţia lor simbolică şi se poate citi la p.88-91. Conferenţiara (4) observă că cele trei minuni de înviere (a fiicei lui Jair, a fiului văduvei din Nain şi a lui Lazăr) sînt realizate de Iisus în chip diferit, că ele se deosebesc între ele ca timp, ca loc şi ca situaţii, având fiecare sensul ei simbolic, pe care apoi l-a detaliat.

Cum este mai greu de crezut că manuscrisul nr. 830 al Olgăi Greceanu a ajuns să fie citit de Părintele Arsenie Boca, si cum din dosarul de Securitate al faimosului stareţ de la Sâmbăta de Sus s-a aflat că acesta a făcut câteva drumuri prin capitală însoţind-o pe Domniţa Ileana, putem mai degrabă presupune că stareţul Mânăstirii Brâncoveanu a ajuns şi el la Mânăstirea Antim când, în cadrul conferinţelor grupării “Rugului Aprins”, a vorbit Olga Greceanu. Probabil chiar despre Cele trei învieri.

Antonie Plămădeală îşi amintea cum Părintele ieromonah Arsenie Boca (cel care a prorocit instaurarea terorii comuniste precum şi schimbarea de regim din decembrie 1989 spunând că “şerpi veninoşi vor stăpâni ţara multă vreme”) ţinea la Sâmbăta de Sus “conferinţe de iniţiere creştină şi de iniţiere în rugăciunea [isihastă] în paralel cu cei din Bucureşti” (Amintirile Mitropolitului A. Plămădeală, Ed. Cum, Bucuresti, 1999). Era chiar perioada în care stareţul de la Mânăstirea Brâncoveanu reînviase “cu viaţa şi cu propăvăduirea, duhul Filocaliei (5) în viaţa poporului nostru” (apud. profesorul Dumitru Stăniloaie, Prefaţă şi Dedicaţie în vol. al III-lea al Filocaliei, Sibiu, Tipografia Arhidiecezană, 1948). De fapt, pe lângă conferinţele de iniţiere creştină, Părintele Arsenie Boca schimbase în zece ani (1939-1940) aspectul Mânăstirii: renovase clădirile, contribuise la completarea picturii bisericii (renovata prin anii treizeci de Zahiu Raiciu, pictor care restaurase si pictura bisericii Galata din Iaşi) reproiectase parcul din jurul Mânăstirii Brâncoveanu, înfiinţase în 1940 un atelier de pictură care mai există şi azi. În noiembrie 1948, stareţul de la Sâmbăta de Sus a fost mutat de Mitropolitul N. Bălan la Mânăstirea Prislop (6).

În octombrie 1949, la predica sa despre fiul văduvei din Nain părintele Arsenie spusese la Prislop că “cineva a băgat de seamă că Iisus a înviat cei trei morţi aşa: pe unul în casă, pe al doilea în drum spre groapă şi pe al treilea din groapă, după patru zile” (v.Părintele Arsenie Boca, Viaţă şi viaţă veşnică în vol. “Cuvinte vii”, Deva, 2006, p.124), lăsând a se înţelege că este vorba de Olga Greceanu. Dar, spre deosebire de Olga Greceanu interesată de gândirea simbolică ascunzând semnificaţia diferită a celor trei învieri, Părintele Arsenie îşi continuă predica din 10 octombrie pe ideea că Iisus “putea să oprească moartea”, fiindcă la noi Iisus a venit “cu propria sa înviere din morţi” (Viaţă şi viaţă veşnică), numai ca El n-a vrut învierea trupului, ci învierea sufletului.

Scos în mod abuziv din preoţie în mai 1959 de cei care l-au tot închis {(fără verdictul niciunui proces) în iulie 1945, în 1946, apoi trei luni în perioada Sfintelor Paşti 1948 - august 1948, l-au închis abuziv paisprezece luni la Canalul Morţii între ianuarie 1951şi martie 1952, l-au anchetat de Rusalii 1953, l-au arestat şi schingiuit şase luni între 20 sept. 1955 şi aprilie 1956, l-au anchetat în toamna anului 1963 şi l-au chinuit de câte ori au poftit fără să dea socoteală la nimeni}, Părintele Arsenie Boca a prevăzut prigoana şi moartea martirică (7) pe care avea să le îndure din partea regimului de teroare exercitată fără pauză sub comanda ideologilor comunisti (v.Isabela Vasiliu-Scraba, Vedere în duh şi viziune filozofică, sau Părintele Arsenie Boca şi Nae Ionescu, în rev. ‘Acolada”, Nr. 12/63, decembrie 2012, anul VI, p.7; http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabeaVS-Boca-Nae3.htm ).

In acel text în care face referire la conferinţa Olgăi Greceanu despre cele trei minuni de înviere, Părintele Arsenie Boca (1910-28 nov. 1989) a mai consemnat că Iisus n-a oprit de tot moartea fiicei lui Jair, a fiului văduvei din Nain şi a lui Lazăr, că ei mai pe urmă, după nişte ani, au murit. Fiindcă nu o înviere la viaţa obişnuită dorea Iisus, ci o înviere fără de moarte, o inviere a sufletului, ca urmare a unei transformări profunde, prin “convertirea omului la Dumnezeu” (Parintele Arsenie Boca, Cuvinte vii, p.124). Unei măicuţe suferinde, Părintele i-a scris că “prin secetă sufletească au trecut şi sfinţii, a trecut şi Iisus pe Cruce, când a zis despre părăsire, dar nimeni n-a fost părăsit. Uscăciunea sufletească nu e o deznădejde, ci e una din nevoinţele cele fără de voie” (Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca, vol. III, Făgăraş, Ed Agaton, 2008, p. 106). Olga Greceanu, căreia nici un istoric de artă televizat cu asiduitate în comunism si nici un ziar nu i-a anunţat trecerea pe tărâmul de dincolo (cu pensula în mână, la 16 nov. 1978), se pare că a fost dăruită cu o credinţă lipsită de momente de “uscăciune sufletească”. Trecută de optzeci de ani, pictoriţa făcea “în agora” educaţie religioasă (într-o perioadă agresiv atee), prin exemplul momentelor ei de extaz în rugăciune. Atunci faţa îi radia de fericire. Se ruga în genunchi, spijinită de un copac din marginea trotoarului, în mijlocul capitalei, vara, pe bulevardul I.G.Duca pe care studenţi în vacanţă mergeau spre Gară. Poate mai mult de aceea, decât din cauza subiectului religios al picturilor ei monumentale, ideologii comunişti au folosit mult var să-i acopere frescele din gara Băneasa (fostă Mogoşoaia), de la Primăria Banu Manta sau de la Primăria Amzei.

Note: 1. Fiul lui Emanuel Socor (director şi coproprietar al ziarelor “Adevărul” şi “Dimineaţa”), Matei Socor devenise director al Radiodifuziunii Române. Desigur după îndepărtarea poetului Vasile Voiculescu (1884 –26 apr.1963), devenit la 74 de ani martir al închisorilor comuniste, fiind arestat în aşa-zisul lot al “Rugului Aprins”. Interesant este că un wikipedist cu mai multe pseudonime (Alexandru Tender/MyComp) din grupul mafiot care a pus mâna pe Wikipedia.ro, îndepărtând instantaneu categoria de “martir al închisorilor comuniste” pusă de mine, a motivat că “nu există asemenea categorie”.

2. Olga Greceanu, Meditaţii la Evanghelii, Ed. Sofia, Bucureşti, 2010, sub îngrijirea probabilă a călugărului Ignatie Grecu de la Mânăstirea Cernica; prefaţă, date bibliografice şi referinţe critice de prof. univ.dr. Adina Nanu.

3.Olga Greceanu, Mărturie în cuvânt şi chip. Vocabular al credinţei şi vieţii spirituale (3 vol.), Bucureşti, Ed. Institutului Biblic, 2011; ediţie ingrijită între 2007 şi 2011 de artista Iuliana Mateescu, deţinătoarea arhivei Olgăi Greceanu; cuvinte însoţitoare de pr. Policarp Chiţulescu şi de pr. prof. Ioan Chirilă de la Cluj. Preţul: 856,50 lei noi.

4. Iată ceva despre conferenţiara Olga Greceanu din amintirile unuia dintre preoţii arestaţi în lotul “Rugului aprins”, scăpat cu viaţă din puşcăriile lui Nicolski/Grumberg/Nicolau (trecut de la Brigada Mobilă în eşalonul de conducere al Securităţii pentru vreo 12 ani), un preot care şi-a publicat în SUA în 1984 volumul de MĂRTURII ŞI MĂRTURISIRI, intitulat De la Antim la Procov: “Parcă o revăd şi acuma la una din conferinţele ce le-a ţinut, când, vorbind despre Izgonirea din Rai, Olga Greceanu se ridică să întrebe: <<Raiul cel de la Sfârşitul lumii va fi deosebit de Raiul cel dintâi din care am fost izgoniţi?>>. La care eu [pr. Vasile Vasilache, staret al Mănăstirii Antim] am avut bucuria să-i răspund cu cele ce Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos a spus [Matei 25:34] când a înfăţişat Judecata cea de pe urmă: ‘Atuncea va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: <<Veniţi, binecuvântaţii Tatălui meu, moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii>>’ (v. pr. Vasile Vasilache, De la Antim la Procov, mărturii şi mărturisiri, SUA, 1984, apud. pr. Policarp Chiţulescu în Mărturie în cuvânt şi chip. Vocabular al credinţei şi vieţii spirituale (3 vol.), Bucureşti, Ed. Institutului Biblic, 2011.

5. Emil Cioran se extaziase (pe bună dreptate!) de frumuseţea traducerii Filocaliei (vol I-IV, Sibiu, 1946-1948). La zece ani după apariţia primelor patru volume, Andrei Scrima vorbea de ele la Paris, într-un interviu publicat de Oliver Clement. Dar abia după trei decenii s-a îngăduit publicarea la Bucureşti a următoarelor patru volume (Filocalia, vol. V-VIII, Bucureşti, 1976-1979). Într-o scrisoare Cioran aducea laude în exclusivitate profesorului Dumitru Stăniloaie (1903-1993) pentru reuşita stilistică a traducerii. În cripto-comunismul de după nouăzeci s-a început re-editarea primelor patru volume (în 1992, la Editura Harisma) fără retipărirea prefeţelor din 1946-1948, ca nu cumva să fie menţionat numele Părintelui Arsenie Boca, traducătorul lui Ion Scăraru (la 25 de ani) şi, desigur, spre a fi ferită de difuzare adevărata istorie a traducerii Filocaliei, aşa cum apare ea povestită la Sibiu de prof. Stăniloaie. După împuşcarea lui Ceauşescu din dec.1989, într-un interviu, D. Stăniloaie îşi amintea că în tinereţe Arsenie Boca stătea la Sibiu, “luni de zile”, la el. Faptul este consemnat şi în prefaţa volumului III, unde precizează că primele patru volume ale Filocaliei au apărut (între 1946 şi 1948) datorită “stăruinţei Părintelui Arsenie, care a stat lângă mine [începând din iarna anului 1943-1944] tot timpul traducerii” (D. Stăniloaie, “Cuvânt înainte” în Filocalia, vol. III, Sibiu, 1948). În acel interviu de după 1990 el îşi aminteşte de puternica personalitate a celui care a “reînviat cu viaţa şi cu propăvăduirea duhul Filocaliei în viaţa religioasă a poporului nostru” (op. cit.). descriindu-l ca pe un om care “avea ceva atractiv, puternic”, impresionând “prin forma hotărâtă a lui de a fi. Era un dar al lui. Parcă era o piatră, o stâncă” (D. Stăniloaie, interviu după 1990). Nichifor Crainic (1889-1972) este descris prin opoziţie, ca un om “foarte deschis, comunicativ” (ibid.).

Iată fragmentul din scrisoarea lui Cioran (1911-1995) inclus de fiica profesorului Stăniloaie printre amintirile sale (ed. II-a, 2010, p. 318) cam deformate de trecerea anilor: “Doamne, ce limbă curat românească! E o încântare. Ce plastic sună această limbă a ceasloavelor şi a rugăciunilor. Ca zugrăveala de pe pereţii bisericilor, plină de culoare şi de forţă de expresie! Părinte Stăniloaie, ai ales exact limbajul care trebuia pentru asemenea lucrare”(v. scrisoarea lui E. Cioran în vol.: L. Stăniloaie Ionescu, Lumina faptei din lumina cuvântului. Împreună cu tatăl meu, Bucureşti, ed. II-a revăzută, 2010, p.318). Desigur că Emil Cioran nu avea de unde să ştie că stilizarea primelor patru volume ale Filocaliei (apărute între 1945 şi 1948 - datorită “stăruinţei Părintelui Arsenie” (D. Stăniloaie, “Cuvânt înainte” în Filocalia, vol. III, Sibiu, 1948) -, fusese opera a doi mari poeţi: În cea mai mare parte, stilizarea era opera Zoricăi Laţcu/ Maica Teodosia (1917- 8 aug. 1990), poetă mistică de mare talent care avea chilia ei la M-rea Brâncoveanu (v. mărturiile Aspaziei Oţel Petrescu despre prima sa întâlnire cu Părintele Arsenie Boca în ian. 1948: “Parcă l-aş fi întâlnit pe Iisus”, https://melidoniumm.wordpress.com/?s=Aspazia+Otel+Petrescu ). Dar o contribuţie la “limba curat românească, plină de culoare şi forţă de expresie” avusese şi fostul profesor de mistică, poetul Nichifor Crainic (membru al Academiei Române) ascuns de Părintele Arsenie Boca la Mânăstirea Brâncoveanu din iarna anului 1944 până în primăvara lui 1945 (v. N. Crainic, Memorii, vol. II, p.)}, Maica Teodosia (poeta Zorica Laţcu) povestea că “în perioada în care Părintele Arsenie Boca împreună cu părintele D. Stăniloaie traducea Filocalia, dânsa ajuta la traducere, stilizând textul” (v. Maica Adriana –Schitul Cornet, în vol. Mărturii din Ţara Făgăraşului despre Părintele Arsenie Boca, Făgăraş, Ed. Agaton, 2004, p.78).

6. Începând cu anul 1949, din fostul lăcaş găsit în ruină, Părintele Arsenie Boca sfinţeşte locurile, “restaurând biserica, aşezând iconostas nou, pictând icoanele împărăteşti şi zidind Clopotniţa în stil athonit. A iniţiat un parc unic, înfrumuseţându-l. A ales locul potrivit pentru cimitirul Mănăstirii. A lăsat proiecte de viitor care s-au realizat” (pr. N. Streza, Mărturii despre Părintele Arsenie Boca, Ed. “Credinţa strămoşască”, 2009, p.442) . Cu întreruperile forţate de întemniţarea sa fără motiv, , în circa zece ani (din 1949 pâna în mai 1959), Părintele Arsenie Boca rectitoreşte practic şi Mânăstirea Prislop de la Silvaşul de Sus, devenind cel de-al treilea ctitor.

7. Iată din înregistrarea Părintelui Pantelimon în care se povesteşte moartea martirică a Părintelui Arsenie Boca: “ În 1989 părintele Arsenie spunea celor apropiaţi: ‘nu mă mai vedeţi în curând că aştia mă termină’. (..). Ultimele momente şi le-a petrecut la Sinaia. Trebuie neapărat să scrieţi asta. Am fost la el împreună cu parintele Dometie care a fost ţinut acolo cam o săptămână si nu i-au dat voie să vorbească cu el. Maica de acolo ne spunea că e la Drăgănescu. Părintele Arsenie avea însă un căţel mic, flocos, negru. Unde era părintele, acolo era şi căţelul. Când am văzut căţelul, mi-am dat seama că este acolo. În cele din urmă ni s-a spus că este bolnav şi că nu poate vedea pe nimeni. I se poate trimite doar un pomelnic sau o scrisoare… După trei zile ni s-a spus că a murit părintele. L-au adus şi era aşa cum era: TORTURAT şi CHINUIT. /…/ Nu mi-e frică să spun adevărul, chiar dacă unii mai vor să ascundă acest lucru. Puteţi fi şi un om trimis de cei care l-au torturat şi acum vor cu orice preţ să ascundă adevărul. Eu spun adevărul pe faţă, pentru că mulţi îl ştiu, dar nu îl spun” (Părintele Pantelimon de la M-rea Ghighiu, înregistrare din toamna anului 2007). După difuzarea pe internet a acestui pasaj, bătrânul părinte Pantelimon a fost mutat de la M-rea Ghighiu, iar internetul a fost “curăţat” de respectivul pasaj (există în zilele noastre o meserie bine plătită pentru “aranjarea”, după comanda plătitorilor, a unor informaţii care circulă pe internetul de limbă românească), pe care, dintr-un bun obicei, l-am transcris într-un caiet şi l-am citat într-un articol publicat de rev. “Arges” în oct. 2010 (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Moartea martirica a Părintelui Arsenie Boca, un adevăr ascuns la Centenarul sărbătorit la Mânăstirea Brâncoveanu; http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=3274:polemice&catid=311:revista-arges-octombrie-2010&Itemid=112 ). Pe pr. Simion Todoran căruia i s-a anunţat telefonic moartea Părintelui pe 28 noiembrie, marele duhovnic îl văzuse pe 27 oct. 1989 când i-a şi spus că este “ultima dată când ne vedem”(S. Tudoran în vol. Mărturii din Tara Făgăraşului despre părintele Arsenie Boca, Ed. Agaton, 2004, p.113). Locuid la Sinaia, Părintele Arsenie Boca (pensionat pe 1 iunie 1967) se dusese probabil marţi 21 nov. 1989 la Bucureşti să-si ridice pensia. Intr-o notă pentru Securitate este consemnată intenţia sa de a-şi muta pensia la Sinaia. După relatarea preotului N. Boboia din Porumbacu de Sus, Părintele Arsenie Boca s-a întors cu o masină care a fost somată de doi securisti să oprească. Soferul n-a vrut, dar Părintele Arsenie Boca i-a zis că-i rămân cei doi copii pe drumuri fiindcă securiştii îl vor împuşca daca nu opreşte. Din maşina oprită Părintele Arsenie Boca a fost scos cu brutalitate şi apoi bătut cu sălbăticie. E foarte probabil că şoferul l-a transpotat apoi la Sinaia lăsându-l în grija maicilor de acolo, înspăimântate de Securitate să nu sufle nici o vorbă de cele întâmplate. Probabil că părintele Pantelimon împreună cu părintele Dometie au presimtit ceva fiindcă aveau mare evlavie la Părintele Arsenie. De aceea s-au dus la Sinaia unde au rămas cam o săptămână, cât a durat agonia şi maicile înspăimântate nu i-au lăsat să-l vadă pe cel torturat.

Despre Părintele Arsenie Boca, preotul din Porumbacu de Sus mai spunea că “ar trebui să fie folosit la facultăţile de teologie, la seminarii, la mânăstiri, în toată ţara. Nu să fie ţinut ascuns” (Pr. Nicolae Boboia, în vol. Mărturii din Ţara Făgăraşului despre Părintele Arsenie Boca, Făgăraş, Ed. Agaton, 2004, p.26).

Autor: Isabela Vasiliu-Scraba

Sursa: http://isabelavs.go